Celebrul bucătar Jamie Oliver trece prin clipe grele după ce lanțul său de restaurante a intrat în insolvență

Celebrul bucătar Jamie Oliver trece prin clipe grele după ce lanțul său de restaurante a intrat în insolvență
Publicat: 21/05/2019, 16:45

Lanțul de localuri Jamie”s Italian, înființat în 2008 și care are aproximativ 1.300 de angajați, a intrat în insolvență marți, iar administratorul judiciar va fi compania KPMG.

Oliver, celebru pentru emisiunile sale de televiziune și cărțile de rețetele culinare, a declarat că „este profund întristat de acest rezultat și dorește să le mulțumească angajaților și furnizorilor care s-au implicat cu inima și sufletul în această afacere de peste zece ani”.

Francizele internaționale ale lanțului și brandul Fifteen Cornwall nu sunt vizate de procedura de insolvență, potrivit reprezentanților companiei.

În februarie anul trecut, presa britanică a scris că Jamie Oliver acumulase datorii de 71,5 milioane de lire sterline (80,7 milioane de euro), din care 2,2 milioane de lire sterline erau salarii restante pentru angajații din restaurantele sale.

Jamie Oliver și soția sa, Jools, au o avere estimată la 150 de milioane de lire sterline. Potrivit unor documente depuse în instanță anul trecut, bunurile personale ale lui Oliver nu sunt în pericol, chiar dacă rețeaua de restaurante intră în faliment.

În 2017, starul TV a închis șase restaurante, dând vina pe Brexit, care urma să scumpească produsele importate și să conducă la scăderea numărului de clienți.

Maestrul bucătar britanic Jamie Oliver a început să gătească în localul părinților săi, The Cricketers, din Clavering, Essex, la vârsta de opt ani și foarte repede a făcut o pasiune pentru gătit, care nu l-a părăsit în perioada instruirii de la restaurantele Neal Street și River Cafe.

În 2002, el a deschis restaurantul Fifteen în Londra și fundația de caritate asociată, The Fifteen Foundation, care continuă să instruiască persoane tinere dezavantajate pentru a deveni bucătari-șefi. În momentul de față, mai sunt încă trei restaurante Fifteen în lume, la Cornwall, Amsterdam și Melbourne, ulterior Jamie deschizând și un lanț de restaurante centrale în Regatul Unit, care se numesc Jamie’s Italian.

Restaurantele lui Jamie Oliver s-au înmulțit în ultimii ani, pe măsură ce renumitul maestru bucătar s-a folosit de celebritatea sa pentru a promova campanii ce militează pentru o mai bună alimentație a elevilor în școli și pentru angajarea tinerilor în industria alimentară.

Chestiunile ecologice au ocupat un loc proeminent printre interesele sale. Cartea lui de rețete culinare de criză, care îi învață pe cititori cum să evite să irosească alimentele, a fost promovată de campania Love Food Hate Waste, finanțată din fonduri guvernamentale, iar restaurantele sale își afirmă angajamentul față de cauza reciclării.

În ultimii ani, Jamie Oliver a pledat pentru introducerea educației alimentare ca materie de studiu în școli. Acesta a lansat și un documentar care promovează un „război absolut” împotriva zahărului și a îndulcitorilor artificiali, însă demersul său a fost criticat de unii dintre colegii săi de breaslă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Un bărbat a atacat cu un cuțit mai mulți oameni, în plină stradă! Unde s-a...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Lege pentru românii care au camere de supraveghere. Este obligatoriu la casă și la bloc
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Valurile de căldură au cauzat 150.000 de morți pe an în lume, între 1990 și...
×